Steaua a făcut un joc bun per total în primul meci al ei pe 2015 și asta împotriva unei forțe din campionatul german, Borussia Dortmund (scor 1-0 pentru nemți). Dacă în prima repriză, campioana României a jucat foarte bine în defensivă, în repriza a doua, jucătorii lui Gâlcă au avut o perioadă bună în care au supus presiunii poarta nemților. Cojocaru s-a remarcat între buturile Stelei, în absența lui Arlauskis care se află în ultimele 6 luni de contract și nu și-a prelungit înțelegerea. Râpă a fost surpriza plăcută pe flancul drept, iar dezamăgirile au venit la acest meci, în deosebi, din partea mijlocașilor defensivi Bourceanu și Breeveld. În prima repriză, atât cât au jucat împreună, ei au rupt echipa în două, fapt ce l-a izolat pe Keșeru de restul colegilor.
Mai jos puteți vedea cum s-a comportat fiecare jucător stelist care a evoluat în primul amical din acest an pentru Steaua.
COJOCARU Nota 8 – Tânărul portar format în curtea Stelei a fost titular și a făcut un joc foarte bun cu Borussia. A avut două intervenții salvatoare, șutul la colțul scurt din minutul 21 al lui Kampl și intervenția din poziție de 1 la 1 cu Immobile, din minutul 42. A fost curajos pe toată durata partidei, și-a fructificat talia și a ieșit bine pe centrări.
Râpă a făcut un joc bun
RÂPĂ‚ 7 – Triplu campion al României și cu prezențe în două ediții ale grupelor Champions League, Cornel Râpă a dat un test de maturitate cu Dortmund. A jucat foarte bine, a urcat deseori în atac și a avut o intervenție salvatoare în calitate de ultim apărător la acțiunea lui Immobile din minutul din debutul reprizei a doua, când italianul scăpase singur spre poartă. A fost schimbat spre final doar pentru a i se da prilejul lui Matei de a mai avea meciuri în picioare.
LUCHIN 7 – Ex-dinamovistul a evoluat în centrul apărării și a fost mult mai activ decât Papp. A ținut aproape de adversar și a preferat de fiecare dată să îndepărteze pericolul fără a se complica prea mult. În minutul 62, Luchin a blocat în careu șutul lui Immobile, după ce Latovlevici se jucase cu focul.
PAPP 6 – După plecarea lui Szukala la Ittihad, Papp a devenit principalul stelist care domină duelurile aeriene cu adversarii. Așa a făcut și în meciul cu formația din Dortmund.
TOȘCA 5 – A avut un meci greu, Reus a apărut deseori în fața lui, dar a fost bine dublat de Papp. A dat o pasă bună în prima repriză lui Keșeru, după care s-a stins și a fost schimbat la pauză cu Latovlevici.
Breeveld nu pare să profite de locul lăsat liber la mijloc de plecarea lui Sănmărtean
BREEVELD 4 – Meci foarte slab făcut de olandez. A fost schimbat la pauză. Până atunci a greșit cel puțin două pase la mijlocul terenului care au rezultat în contraatacuri extrem de periculoase ale adversarilor.
BOURCEANU 5 – Mijlocașul încă încearcă să se regăsească. Pare în continuare într-o formă slabă din punct de vedere fizic. A pierdut multe dueluri cu adversarii săi.
POPA 6 – Mijlocașul stelist a avut momente bune mai ales în prima repriză, chiar două acțiuni frumoase în minutele 11 și 26 prin care a creat superioritate.
STANCIU 4 – S-a întâlnit de puține ori cu mingea și atunci când a avut posesie a încercat acțiuni personale, să pătrundă printre doi adversari mult mai puternici fizic decât el, fără izbândă. La pauză, a fost lăsat la cabine.
TĂ‚NASE 6 – Prezent în joc, dar cu realizări totuși puține. A avut două șuturi blocate, o acțiune personală reușită în prima repriză și un șut de la distanță, mult peste poartă. A oferit o centrare foarte bună la lovitura de cap a lui Keșeru din care atacantul stelist a nimerit bara.
KEȘERU 6 – Nu a marcat, dar și-a creat ocazii bune. În prima repriză a fost destul de izolat de coechipieri. S-a văzut mai mult în repriza a doua. A arătat precipitare, grabă în fața porții.
LATOVLEVICI 4 – A jucat pe tot parcursul reprizei a doua. A arătat că deocamdată nu poate emite pretenții la titularizare. Două centrări, una blocată, alta aiurea în careu. A riscat de două ori în apărare și era să se lase cu urmări și pe tabela de marcaj.
NEAGU 7 – S-a văzut când a intrat el. A reușit să coordoneze bine jocul și a dat impuls fazelor ofensive. Nu întâmplător, Steaua a avut ocazii de a marca, după ce el a intrat pe teren.
RUSESCU 6 – Nu a avut prea multe ocazii de a înscrie, nici nu prea a fost jucat de coechipieri. De câte ori a avut mingea a preferat să șuteze. A expediat două șuturi spre poartă, dar nu a nimerit cadrul porții.
ENCEANU 6 – Merită încurajat. Tânărul a debutat la Steaua și nu a părut să aibă trac. Vede bine jocul, a schimbat direcția de atac atunci când a simțit că adversarul are superioritate în zona lui.
VÂLCEANU 5 – Nu s-a remarcat cu nimic.
PHAM HUY și MATEI – au jucat prea puțin pentru a putea fi caracterizați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER